Ferice de cel cãruia Tu îi închizi toate cãile,
mai putin calea dãruirii totale de sine.

Lev Gillet -
un pelerin fãrã frontiere

Pãrintele Lev Gillet (1893 - 1980), un mare spiritual, a fost unul dintre primii occidentali care s-au alãturat Bisericii ortodoxe a secolului al XX-lea. Drumul lui spre ortodoxie se întinde pe o perioadã de doisprezece ani, începând cu internarea sa într-un lagãr de prizonieri de rãzboi, în Germania, între 1914 si 1917, unde este în contact cu multi prizonieri rusi, si pânã la 25 mai 1928 când intrã definitiv în Biserica ortodoxã, fãrã a-si renega însã apartenenta la catolicism.

Despre autor
Carti publicate

Iubire fara margini
Iubire fara margini (alte fragmente)
Darul Bucuriei
Semnificatia spirituala a icoanei Sfanta Treime a lui Andrei Rubliov
Meditatii
Meditatie privind Transfigurarea
Isus - simple priviri asupra Mantuitorului
Prietenul Maicii Maria - fragment din cartea despre Lev Gillet scrisa de Elisabeth Behr-Sigel

S-a nãscut la 6 august 1893 la Saint-Marcellin, într-o familie de catolici ferventi. Îsi face studiile primare si secundare în scoli catolice, interesându-se de limbi - învatã engleza, germana, italiana, începe rusa - si de filozofie. Îsi ia licenta în filozofie la universitatea din Grenoble în 1913, pe urmã petrece un an de studii la Paris. Trimis pe front, este rãnit si apoi luat prizonier în septembrie 1914. Petrece astfel multi ani în tabãra de prizonieri de rãzboi din Germania, având drept companie multi prizonieri rusi, ocazie cu care îsi perfectioneazã limba rusã dar mai ales nutreste multã simpatie pentru acesti "rusi atât de schimbãtori, atât de pasionati, atât de artisti, atât de devotati unei idei". Transferat în Elvetia, în 1917, intreprinde studii de psihologie experimentalã si de psihanalizã freudianã.

Atras de viata monasticã, în ianuarie 1920 devine novice la mânãstirea benedictinã din Clairvaux, Luxemburg. Ajunge apoi la o mânãstire franco-englezã din sudul Angliei, Farnborough, apoi la Roma, pentru studii superioare. La Farnborough îl întâlneste pe mitropolitul Andre Szeptiky, conducãtorul spiritual al Bisericii orientale unite cu Roma din Galitia, întâlnire decisivã pentru viitoarea orientare a tânãrului cãlugãr.
În septembrie 1924 devine cãlugãr al unei mânãstiri din Ucraina occidentalã, luând numele de Lev (forma slavã pentru Leon).

Dupã primirea în Biserica ortodoxã îsi exercitã slujba de preot în mai multe locuri din Franta, astfel este, pentru un timp, preot la capela centrului fondat de maica Maria Skobtova la Paris. La aceastã perioadã se referã capitolul Prietenul Maicii Maria de pe acest site.

În 1938 pãrãseste Parisul pentru a se stabili la Londra, la Mânãstirea Sf.Alban and Sf.Serge, organism ecumenic vizând apropierea dintre Biserica anglicanã si Biserica ortodoxã. Rãmâne în Anglia pânã la decesul sãu, fãcând numeroase cãlãtorii în strãinãtate, mai ales în Franta, Elvetia si Liban, unde participã la reînnoirea spiritualã a ortodoxiei antiohiene.

Pe tot timpul perioadei sale londoneze, pãrintele Lev a practicat un ecumenism "activ", nu doar fatã de anglicani, ci mult dincolo de lumea anglicanã:indivizi sau grupuri strãine marilor biserici traditionale, quakeri, pentecostali, crestini reformati francezi la Londra, "harismatici" de toate felurile, credinciosii altor religii, agnostici, atei.

Inreresat, de asemenea, de relatia crestinismului cu iudaismul, se angajeazã într-un dialog interreligios cu comunitãtile evreesti din Anglia si din acest angajament vor iesi mai multe carti, dintre care cea mai importantã este Communion in the Messiah.

Din 1961 pânã în 1965, pãrintele Lev este secretarul World Congress of Faiths, care propune instaurarea unui veritabil dialog între crestini si credinciosii celorlalte religii mari. Una din responsabilitãtile ce îi revin în aceastã calitate este aceea de a organiza întâlnirile interreligioase. Referitor la aceasta scrie: "...multe contacte emotionante cu budisti, musulmani, bahaisti - în întelegerea mea, a recunoaste si a-l adora pe Cristos ascuns si implicit.. La toti, eu vãd Logosul... Cristos este cel care - îndrãznesc s-o spun - face unitatea vietii mele si a cãilor sale multiple".

Pãrintele Lev nu scrie nimic pe tema acestei activitãti foarte variate, originale, în afara normelor si profeticã, cu exceptia unor brosuri pe care le-a pregãtit pe durata unui sfert de secol; aceste texte, de circulatie restrânsã, rãmân neexplorate. Nu avem decât câteva indicatii în scrisori private despre predicile exprimate în fata grupurilor interreligioase. Se poate vedea, totusi, în cartea sa Amour sans limites (pagini pe site aici), terminatã în 1970, o imagine a acestor prelegeri prezentate în fata persoanelor de credinte diferite: cele treizeci si sapte de meditatii care compun aceastã cãrticicã se prezintã ca un dialog intim între "Domnul-Iubire", "Iubirea universalã si fãrã limite", si ucenicul care cautã sã intre în aceastã Iubire. Cristosul Evangheliilor este aproape absent, Isus nu este numit decât o singurã datã, aluziile biblice sunt discrete, adesea indirecte. Este, fãrã îndoialã, o abordare pe care pãrintele Lev a gãsit-o convenabilã grupurilor compuse din persoane de religii diferite. Elisabeth Behr-Sigel spune despre aceastã carte: "Acest volum subtire apare ca fiind, în acelasi timp, opera cea mai misticã, cea mai poeticã dar si cea mai teologicã dintre operele monahului Bisericii de Rãsãrit."

Este autorul a numeroase articole si cãrti, multe semnate cu pseudonimul: Un Moine de l'Eglise d'Orient.

Sursa: Elisabeth Behr-Sigel : Lev Gillet: "Un moine de l'Eglise d'Orient"
Les Editions du Cerf, Paris, 2005

Principalele sale carti sunt:

Communion in the Messiah. Studies in the Relationship between Judaism and Christianity, Redhill, Londres, 1942
La prière de Jésus, Chevetogne/Seuil, 1951 ; 1974.
Jésus, simples regards sur le Sauveur, Chevetogne/Seuil, 1959 ; 1996.
Présence du Christ, Chevetogne, 1960.
Le Visage de lumière, Chevetogne, 1966.
Amour sans limites, Chevetogne, 1971.
Ils regarderont vers lui, Chevetogne, 1976.
La Colombe et l'Agneau, Chevetogne, 1979.
Introduction à la spiritualité orthodoxe, Desclée de Brouwer, 1983.
L’an de grâce du Seigneur : Un commentaire de l’année liturgique byzantine, Cerf, 1988.
L'Offrande liturgique, Cerf, 1988.

Salt la inceputul paginii